Avioane militare americane „au efectuat două zboruri-test, cu bombe de tip B61-12, pe 8 august, la Poligonul Tonopah din Nevada”, transmite Administrația pentru Securitate Nucleară, din cadrul Departamentului american al Energiei.
„Două dispozitive care nu erau încărcate cu focoase nucleare au fost lansate din avioane de vânătoare F-15E care decolaseră din Baza aeriană Nellis; au fost evaluate funcțiile nonnucleare ale armelor și capacitatea de lansare a avioanelor”, precizează instituția, într-un comunicat publicat pe site-ul propriu.
Bombele de tip B61-12 vor înlocui patru tipuri de dispozitive explozive B61 în arsenalul nuclear al Statelor Unite ale Americii, urmând să intre în dotarea armatei americane începând din martie 2020.
Testele cu echipamente ale armelor nucleare sunt parte dintr-o serie programată în următorii trei ani, dar intervin în contextul intensificării tensiunilor între Statele Unite și Coreea de Nord.
Generalul James Cartwright, fost șef al Comandamentului Strategic de la Washington, cel care a lansat programul de producere a acestei bombe, spune că precizia ei și volumul redus de praf radioactiv fac să fie „mai ușor de apăsat pe trăgaci”. „Este mai utilizabilă pentru un președinte în cadrul unei decizii de siguranță națională”, recunoaște Cartwright, potrivit New York Times.
În vreme ce chinezii sugerează că bombe de acest tip ar putea fi utilizate într-un atac asupra Coreei de Nord, în contextul escaladării tensiunilor din regiune, experții ruși se tem că B61-12 va intra în dotarea forțelor NATO din Europa, pentru a fi folosită la lovituri tactice împotriva forțelor Kremlinului.
„Vor fi desfășurate în state NATO pentru așa-numite misiuni nucleare comune, implicând piloți din țări NATO fără arsenal nuclear, ceea ce contrazice Tratatul de Neproliferare Nucleară”, a declarat, pentru Russia Today, Mihail Ulianov, șeful direcției de Control și Neproliferare a Înarmării din ministerul de Externe de la Moscova. Acuzații de acest fel au fost lansate inclusiv la adresa României în mai de șeful statului major rus, generalul Valeri Gherasimov.
Bombele B61-12 pot fi instalate pe mai multe tipuri de avioane americane, inclusiv pe aeronavele F-16 MLU cumpărate de România. Newsweek scria însă, în primăvara acestui an, că astfel de bombe vor fi desfășurate doar în Belgia, Germania, Italia, Olanda și Turcia începând cu anul 2020, potrivit Pro TV.